De când s-a sinucis PCI-ul stânga italiană e vinovata de multe.
Cea moderată de a fi schimbat licurici cu lanterne inţelegând
liberalismul ca şi quintesenţă a reformismului. Cea alternativă,
o dată regrupată sub steagurile „Rifondazione Comunista”, de a
fi admis – cu intenţia de ţine împreună baraca – formarea
curenţilor interne, care cristalizându-se în poziţii câteodată
personale, câteodată politice, au condus la trei scindări. Mai
mult sau mai puţin importante dar toate dureroase.
Aceea între „Rifondazione Comunista” şi „Comunisti Italiani”
s-a, bine sau rău, intr-un oarecare fel recompusă cu formarea în
comun a „Federazione della Sinistra”. Acea cu troţkiştii lui
Ferrando este poate irecuperabilă cum, din păcate, ar putea fi acea
a „Sinistra, ecologia e liberta” care navighează către alte
ţărmuri şi alte strategii.
Cu apropierea alegerilor parlamentare gradul de litigiozitate între
forţele concurente pentru a-si disputa voturile „poporului de
stânga” a crescut în mod periculos tragându-se rafale de gloanţe
şi obuze de 90, incurajund multi potenţiali alegatori să rămână
acasa scârbiţii şi să dezerteze de la secţiile de votare.
Acest război fraticid, din păcate, va lăsa răni care nu se vor
vindeca după data de 24/25 februarie şi dacă este adevărat, după
cum spunea Keynes, că în timpuri lungi vom fi toţi morti, în cele
scurte situaţia politică, nu doar italiană dar şi europeană ar
fi avut nevoie de o stănga unită şi puternică.
Tovarăşi de toate poziţiile şi din toate ţările, gata cu
aceste războaie şi aceste polemici care aduc apă doar la moara
adversarilor, care deja îşi freaca mâinile de bucurie. Să lăsăm
în urma trecutul, să ne punem cenuşa în cap pentru multele
păcate, şi să luptam uniţi pentru o societate mai buna.
GCB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu