SĂRBĂTOARE? CARE SĂRBĂTOARE?

Chicago, începutul lui mai 1886. Poliţia naţiunii care are în constituţie „dreptul la fericire”, trage asupra muncitorilor. Ulterior justiţia sa completeză opera spânzurând patru sindicalişti şi patru anarhişti pentru că au organizat ceea ce va fi denumită „revolta din Haymarket”. Aşa s-a născut recurenţa de 1 mai. Timpuri trecute, aţi spune. Chiar în secolul XIX. Şi apoi în statul capitalist prin excelenţa.

Mai aproape de noi: 1 mai 1947. Banda lui Salvatore Giuliano, plătită de mafie şi de către latifundiari, trage asupra ţăranilor şi muncitorilor reuniţi în localitatea Portella delle Ginestre (Sicilia, Italia). Şi aceasta a fost în secolul trecut. Lista este lungă şi sângele vărsat este mult. De la începutul istoriei sale, capitalismul a comis atâtea crime pentru care ar fi necesară o memorie de elefant şi râuri de cerneală pentru a le putea lista, cel puţin o parte.

Azi metodele sunt mai rafinate: se trage mai puţin şi se pune puterea în mâinile finanţiştilor. Se economiseşte plumbul şi se câştigă în eficienţă. Pentru că nici plumbul nu a împiedicat ca drepturile muncii să avanseze şi în tările capitaliste şi că o acceptabilă „civilizaţie a muncii” să fi fost instaurată.

Cu noile sisteme nu se omoară pe nimeni (cel mult se distribuie răsunătoare bătai pe spinarea protestatarilor) şi se condamnă la a muri de foame. Pentru că despre altceva nu se poate vorbi când în multe ţări ale civilizatei Europa şomajul ajunge la 45,8% (date BCE) şi consumurile alimentare scad cu 4% în câteva luni.

Azi este 1 mai. Sărbătoarea unei munci care scade văzând cu ochii ca unităţi angajate şi ca drepturi, reducând şi puţinul, în marea lui majoritate, [lumpen]proletariat care rămâne la o continuă situaţie precară şi cu salarii mici. Clicile neoliberale care formal guvernează o bună parte a lumii făcând praf democraţia şi drepturile pe care aceasta le implică, taie pe viu în cheltuielile sociale, apasă cu taxe şi impozite deja redusele venituri din muncă.

Este puţin de sărbătorit, oameni buni. Excursiile în afara oraşului, grătarele la aer deschis sunt şi aceasta din secolul trecut, de când munca avea centralitatea în sânul comunităţilor naţionale şi economiile nu erau încă făcute dezastru, sau chiar distruse. Azi, când nu ne mai rămân decât ochii să plângem, mai este doar de luptat. De a da picoare în fund finanţiştilor şi siniştrilor săi reprezentanţi. Şi apoi să recostruim.

Trăiască 1 mai de luptă!

GCB

În dialog Marco Costa și Constantin Rotaru

1.- Să pornim de la recentele actualităţi. Ultimele luni au fost deosebit de agitate pentru viaţa politică a României; marile demonstraţii populare începute în ianuarie anul trecut, referendumul împotriva Presedintelui Basescu şi sfârşind cu alegerile generale din decembrie. Aceste ultime alegeri au fost câștigate în mod detașat de USL (Uniunea Social Liberală) în dauna Partidului Democrat Liberal (PDL) care se afla la guvernare. Care este, în mod specific, analiza dumneavoastră a votului?

1. Uniunea Social Liberală, o alianță constituită în principal din PSD și PNL, s-a impus ca o forță menită să-l înlăture de la putere pe Traian Băsescu și PDL. Pentru marea masă a alegătorilor nu au prea contat ideologiile și programele politice, fiindcă ele nu au corespuns, și nu corespund intereselor vitale ale poporului. Toate partidele burgheze, fie ele de dreapta sau de stânga social-democrată, au format un cartel care, în esența, acționează pentru a păstra linia neo-colonialistă, de subjugare a României și de jefuire a resurselor economice și a bogățiilor și zăcămintelor subsolului țării. USL a profitat de comportamentul personal tiranic al lui Traian Băsescu, al camarilei sale și al PDL, o formațiune profund antipopulară și reacționară. Astfel, guvernul PDL de la București a pus în aplicare reducerea cu 25% a salariilor, crearea de poveri fiscale pentru întreprinzători, desființarea spitalelor, a școlilor, suspendarea asistenței medicale și, în general, așa cum se exprima Băsescu însuși, suspendarea atribuțiilor statului ca ansamblu de măsuri obligatorii de protecție socială. Din perspectiva guvernului PDL și a lui Băsescu personal, Statul urmează să devină un oficiu polițienesc de colectare de taxe și impozite aberante, fără ca statul să dea socoteală de banii colectați, întrucât aceștia urmează să umple conturile camariliei, să facă grele cheltuieli militare prin participarea României la războaiele de jaf și cotropire ale imperialismului, de asemenea să salveze băncile vinovate de producerea crizei mondiale, să consolideze statul polițienesc prin cheltuieli nesăbuite ale structurilor de forță și ale serviciilor seccrete, pilonii de susținere ai regimului. Putem considera că operațiunea e în plină desfășurare deoarece USL, deși a renunțat la „curbele de sacrificiu”, nu prezintă nici un program de redresare economică și lichidează ultimele obiective economice care aparțin Statului Român (energia electrică, zăcămintele care au mai rămas, combinatele industriale etc.). Prin urmare electoratul român, ca și al celorlalte țări din UE manifestă apatie fiindcă programele neo-liberale, dar și ale cartelului politic european nu se adresează popoarelor, ci exploatatorilor lor.

2.- În ce condiţii s-a desfăşurat campania electorală a PAS (PCR) şi cum se explică rezultatul vostru, care, la prima vedere, apare dezamăgitor? Viaţa politică românească pare puternic polarizată între cele două diferite coaliţii de centru-stânga şi centru-dreapta, cu evidente dificultăţi pentru partidele minore. Dar cele două coaliţii diferă în mod substanţial cu privire la policile sociale, creştere economică şi relaţii internaţionale?

2.- Este dificil să apreciem felul în care cetățenii evaluează calitatea campaniilor electorale burgheze deoarece capitaliștii cunosc foarte bine toate metodele de manipulare. Chiar și absenteismul este pervers dozat, în așa fel ca electorii să trateze cu lehamite votul. Astfel participă la vot doar activiștii formațiunilor bogate și unele segmente de populație corupte prin mită electorală. În schimbul unor bunuri sau mărfuri fără mare valoare, precum și prin bani oferiți votanților foarte săraci, clasa stăpânitoare își asigură forma fără conținut al rezultatelor dinainte cunoscute de organizatorii mascaradelor electorale. Prin mijlocirea serviciilor de forță și ale spionilor din numeroasele servicii secrete, a justiției de partid fascistoide și a procuraturii de șantaj, condusă personal de Traian Băsescu, s-a impus, în 2007, chiar și un nou cod electoral, potrivit căruia candidaturile sunt taxate. Astfel mulți oameni cinstiți nu pot participa democratic la alegeri deoarece ei nu își pot permite să plătească locurile eligibile. 

             PAS are mari dificultăți de a răzbate la masa alegătorilor. Nu avem mijloace adecvate pentru a ne face auzite programul. De altfel puterea folosește cu mare dărnicie calomniile referitoare la clasa muncitoare, a oamenilor muncii în general, tocmai ca planurile noastre să nu fie cunoscute publicului larg. Pot să spun că noi afară de un număr modest de materiale electorale și de munca de la om la om nu beneficiem de nici una din armele propagandistice de care plutocrația beneficiază din belșug.

            Poporul a ajuns în stadiul de a accepta, prin manipulare, întoxicare, diversiune, ceea ce vrea puterea, prezentând albul ca fiind negru, iar negrul ca fiind alb. În aceste condiții noi apreciem că rezultatele depășesc, totuși, așteptările.

În plus, la aceste alegeri obiectivul central pe care și l-a stabilit electoratul a fost acela de a scăpa de Traian Băsescu și de camarila sa concretizată prin partidul care se afla la guvernare, PDL. Ca urmare, celelalte partide, printre care și partidul nostru, nu au mai contat în calculele electoratului.

3.- Vorbiţi-ne în mod mai detailat despre PAS; cum se desfăşoară bătălia legală întreprinsă în 2010 pentru a reobţine oficial numele de „Partid Comunist Român” şi care sunt punctele programatice fundamentale cu care v-aţi prezentat la ultimele alegeri? Unul dintre sloganurile voastre are un impact deosebit: Patriotism, Responsabilitate, Creativitate.

3.- Noi apreciem că o justiție corectă nu poate exista fără legi corecte. Iar legile capitaliste-imperialiste nu sunt nici democratice, nici cinstite. Legile actuale sunt croite astfel încât să susțină inegalitatea socială, supremația gangsterească a grupurilor de presiune ale mafiilor economice, militare și polițienești, de asemenea să favorizeze distrugerea suveranității popoarelor, a libertăților cetățenești, să faciliteze jaful bogățiilor naționale, secătuirea resurselor în favoarea imperialismului, a marilor escrocherii bancare, a corporatocrației. Chiar din interiorul sistemului se aud critici din ce în ce mai severe la adresa acestui capitalism de pradă. A apărut chiar o sintagmă nouă, anume sintagma „capitalism democratic”. Prin urmare ceea ce doresc să realizeze comuniștii are ecoul dorit în rândul maselor populare. Ce doresc la urma urmelor comuniștii? Ei militează pentru abolirea exploatării omului de către om, întoarcerea politicii cu fața către interesul public, către societate și cetățeanul liber de constrângerile profitului cu orice preț, căci profitul cu orice preț se crează doar în folosul oligarhiei mondiale și locale. Noi vrem să realizăm o justă împărțire a bogățiilor naturale, un echilibru corect între muncă și retribuția ei. Marea proprietate este o frână în calea unei societăți umane care să se bizuie pe etică și nu pe privilegii izvorâte din legiuirile și cutumele egoismului și darwinismul social, ale sistemului imperialist.

           Toate aceste idei, dezvoltate în programul nostru, constituie baza de la care pornim în bătălia pe care o ducem pentru a schimba în bine viața oamenilor, a muncitorilor și țăranilor, a tuturor oamenilor muncii, toți cei înrobiți astăzi de marele capital, de marii proprietari de resurse și vieți omenești.

         Justiția românească a respins dreptul imensei majorități a poporului român de a avea propriul partid care să îi apere interesele. În consecință am făcut, pe cale legală, recurs la CEDO, de unde încă nu am primit nici un răspuns. În aceste condiții am intensificat legăturile cu massele prin ceea ce avem disponibil. Încercăm să facem cunoscut oamenilor că sondajele de opinie care, chiar cele stipendiate de dreapta, ne arată că 70-80% din populație apreciază în continuare sistemul socialist, pe care și România l-a parcurs cu importante rezultate în toate domeniile vieții. De asemenea activăm în permanență rețelele sociale, internetul, în favoarea unor largi discuții pe tema drumului pe care să îl urmeze societatea pentru a nu mai avea șomaj, datorii cămătărești, inflație, risipa cauzată de pătura bogată. De asemenea pentru a avea servicii publice de bună calitate în domeniile sănătății, școlii și culturii, siguranței și ordinii, eliberarea societății de obscurantism, de marile escrocherii alimentare și farmaceutice, de cheltuielile nesăbuite pentru războaiele de agresiune și pentru întreținerea luxului, desfrâului și depravării păturilor bogate. Probabil că vom alege și un alt slogan, este nevoie de o trezire generală, de ieșire din anestezia administrată de profesioniștii minciunii și manipulării globale și locale. Uriașa prefăcătorie occidentală, fariseimul sistemului său trebuie să recunoască faptul că politicile sale nepopulare au dat greș, au scufundat întreaga emisferă într-un marasm din care nu se mai poate ieși decât prin schimbarea mentalităților și practicilor imperialiste.

4.- Să vorbim de reconstrucţia unui Partid Comunist pe pământ românesc, retrimite imediat la cunoscutele evenimente din 1989. Au trecut mai mult de 20 de ani de la aşa-zisa revoluţie din 1989, în mod sigur, în această periodă de timp, comuniştii români au analizat experienţa României socialiste. La ce concluzii aţi ajuns, faţă de experienţa socialistă în ţara dumneavoastră şi faţă de figura Preşedintelui Nicolae Ceauşescu? Şi pentru că la lumina căderii foarte puternice a drepturilor şi garanţiilor sociale pentru români în ultimii douăzeci de ani, foarte des ne întâlnim cu mulţi compatrioţi ai dumneavoastră care au incă o amintire plăcută despre perioada socialistă.

4. Reconstrucția PCR și a socialismului în general reprezintă sarcini complexe, misiuni de anvergură. Ele nu pot  fi duse la bun sfârșit fără crearea unui partid sau mișcare revoluționară cu o bună cunoaștere a lucrurilor. Este vorba aici, în primul rând, de realizarea condițiilor politice, economice și sociale  capabile să conducă la victoria asupra sistemului bazat pe inegalitatea socială. Fără a intra în detalii istorice, este necesar să observăm că lucrurile s-au schimbat față de cele de după primul și al doilea război mondial din secolul trecut. URSS s-a destrămat din cauze pe care încă nu suntem siguri că le-am înțeles foarte corect. În orice caz noi nu credem că această destrămare s-a datorat imploziei populare. Dacă așa s-ar fi petrecut lucrurile, ar fi urmat în fostele țări socialiste construcția unor regimuri dedicate maselor de oameni ai muncii. În realitate, după destrămarea URSS și a lagărului socialist a urmat o restaurație capitalistă specifică: țările și-au pierdut independența, economia lor s-a reorganizat pe model colonialist, plutocrațiile au confiscat puterea poporului în favoarea păturilor stăpânitoare, democrația și libertățile au suferit un regres puternic.

         Extinderea socialismului după al doilea război mondial a fost posibilă datorită forței URSS, devenită mare putere după înfrângerea Reich-ului nazist. În prezent nu mai există URSS, iar țări precum Cuba, Vietnam, RPD Coreea nu au capacitatea de a susține lupta pentru cauza socialismului. Singura mare putere rămasă sub conducerea comuniștilor este preocupată îndeosebi să își consolideze poziția proprie. Noi credem că fiecare partid trebuie să lupte pentru rezolvarea problemelor proprii, dar în același timp considerăm că partidele noastre, ca partide de stânga, trebuie să dea dovadă de solidaritate și să susțină cauza generală. 

           În ceea ce privește moștenirea comunistă în România considerăm că faptele sunt grăitoare. De 24 de ani se jefuiește patrimoniul țării, se îmbogățesc pe seama muncii poporului, mafiile locale, băncile, FMI, excrocii internaționali, komisarii noilor stăpâni ai lumii, jandarmii planetari ai UE și SUA, în vreme ce șomajul, inflația, distrugerea protecției sociale au depășit demult cotele de avarie, iar oligarhiile de la putere încă mai au ce fura, mai au ce jefui din tot ce au construit comuniștii.

           Noi nu am reușit să finalizăm elaborarea sintezelor referitoare la perioada de până în 1989. Am inventariat lucrări și materiale de presă referitoare la acest subiect, dar nu putem afirma că am epuizat tema. Însă în ceea ce îl privește pe Nicolae Ceaușescu suntem în măsură să apreciem că el a fost, neîndoielnic, un fiu devotat al poporului român și al clasei muncitoare, un militant eminent al mișcării muncitorești și comuniste internaționale. Apreciem că el s-a manifestat atât ca diplomat, vizionar, politician, de asemenea ca doctrinar important, în măsura în care limitele și constrângerile epocii, propria personalitate i-au îngăduit să se manifeste. Experiența construcției socialiste ne este de folos pentru că lucrurile trebuie luate de la zero, ciuma restaurației burghezo-moșierești și pârjolul material care o însoțește a distrus avuția societății și primejduiește de moarte însăși viața poporului.

5.- După lovitura de Stat din 1989 România a întreprins un proces lung de reapropiere de occidentul capitalist care a culminat în 2004 când ţara voastra a devenit membra NATO. O reuşită paradoxală şi tragică, mai ales la lumina consideraţiei istorice pe care socialismul român, fie în anii Preşedintelui Gheorghiu-Dej şi încă mai marcant în anii preşidenţiei lui Ceauşescu, ţara voastră s-a distins prin apărarea propriei suveranităţi şi a independenţei – atât ideologic cât şi geo-politic – fie faţă de ţările occidentale cât şi de aliaţii aderenţi Pactului de la Varşovia. Adeziunea la NATO determină o condiţie de „suveranitate limitată” pentru ţara voastra. Sunteţi de acord cu acestă afirmaţie?

5 - Noi arătăm ceea ce se vede pe harta continentului nostru: România este o țară în Europa Centrală, iar acest lucru se reflectă în situația ei generală. Avem o limbă latină de sorginte occidentală, cu influențe semnificative în vocabular provenite din zestrea răsăriteană. Comportamentul românilor este foarte apropiat oamenilor din vest, dar nu în copie absolută. Mercantilismul și egoismul specific occidentului nu îi caracterizează pe români, care sunt incomparabil mai ospitalieri, mai generoși, mai altruiști. Cultura industrială și economia socialistă edificată în perioada așa zis comunistă s-au format și consolidat în colaborare cu tehnologia din apus, într-un proces sincretic vast, care cuprinde inclusiv spiritualitatea românească. Suntem creștini, monoteiști, ca și Sanctitatea Sa, Papa de la Roma. Dar noi nu suntem catolici. Suntem ortodocși. Astfel stând lucrurile, țara noastră are multe elemente comune și cu Vestul și cu Estul, iar politica noastră reflectă acest caracter și trebuie ținut seama de acest specific. Altfel riscăm să îndreptăm România spre direcții greșite, cu urmări nefaste pentru poporul nostru, cum a fost, de exemplu, alianța cu Germania nazistă, al III-lea Reich.

            România capitalistă interbelică, la fel ca și România capitalistă post-decembristă, a renunțat în realitate la independența și suveranitatea țării, statutul ei devenind unul colonial, în ultimele luni chiar statut de protectorat, cu consecințe dramatice pentru oamenii muncii. Comparația cu situația României din perioada comunistă ne arată că abia atunci ne-am bucurat de independență politică și economică. Comuniștii au știut să depășească perioada de ocupație de după război și, pas cu pas, au știut să construiască, pentru prima oară în istoria ei modernă, o Românie suverană, stăpână pe bogățiile sale și liberă să culeagă roadele muncii poporului. Gheorghe Gheorghiu-Dej a avut diplomația de a convinge URSS să își retragă trupele de ocupație, de asemenea să adopte un ton principial în polemica ruso-chineză. Nicolae Ceaușescu a continuat și dezvoltat această conduită. Poziția țării noastre în cadrul Tratatului de la Varșovia a contribuit la respectarea statutului de alianță defensivă, de apărare a sistemului socialist și nu de declanșare a războielor. Cât timp Tratatul de la Varșovia a funcționat, NATO a fost de asemenea silit să pună frână planurilor sale belicoase. Ați văzut ce s-a întâmplat, și se întîmplă permenent, după ce s-a desființat Tratatul de la Varșovia. NATO și-a dat arama pe față în Europa, Africa, America, Asia,  devenind principalul provocator și purtător al războaielor de jaf și cotropire, principala cauză a sărăcirii planetei, principala cauză a terorismului mondial.

          ROMÂNIA NU TREBUIA SĂ DEVINĂ MEMBRĂ A NATO. ROMÂNIA NU ARE CE CĂUTA ÎN NATO! NATO TREBUIA DESFIINȚAT CONCOMITENT CU TRATATUL DE LA VARȘOVIA. De altfel trebuie să spunem că țara noatră a intrat în NATO fără consultarea poporului, fără o dezbatere publică largă și competentă, fără referendum. ROMÂNIA A INTRAT ÎN NATO ÎMPINSĂ DE INTERESELE GEO-POLITICE ȘI ECONOMICE ALE PRINCIPALELOR ȚĂRI IMPERIALISTE. ROMÂNIA NU A CERUT NICIODATĂ DIN VOINȚA NAȚIONALĂ ADERAREA LA NATO. ADERAREA A FOST DICTATĂ DE IMPERIALISMUL OCCIDENTAL PRIN INTERMEDIUL MARIONETELOR SELECȚIONATE DE SPECIALIȘTII MARILOR CONSPIRAȚII ȘI DIVERSIUNI MONDIALE.

           De asemenea, trebuie să spunem că nici aderarea la UE nu s-a produs prin voința poporului, care nu a fost consultat, nu a avut posibilitatea de a dezbate această problemă, nu a cunoscut în realitatea profundă costurile și servituțile la care au fost supuși românii pentru a li se distruge țara, economia ei, politica ei, spiritualitatea ei. Noi spunem că ROMÂNIA TREBUIE SĂ IASĂ DIN UE, ACEASTA FIIND ÎN REALITATE NU O COMUNITATE DE INTERESE ARMONIOS ÎMPLETITE ÎN BENEFICIUL UNEI EUROPE A PĂCII ȘI CONSTRUCȚIEI ECONOMICE ȘI SOCIALE, CI O EUROPĂ A IMPERIALISMULUI, CEL DE AL IV-lea REICH!


-  interviul va fi publicat în Italia pe site-ul revistei "Eurasia".

ITALIA: NAPOLITANO SPRIJINA “MAREA INŢELEGERE”

După peste 45 zile de la alegeri Italia nu are încă un guvern şi nu se știe dacă va ajunge să-l formeze. Mandatul presidenţial este la scadenţa şi la urmatorul 18 aprilie (dată nefastă pentru stânga!) (1) vor începe în Parlament votările pentru noul preşedinte. Criza economică muşcă fără milă, şomerii şi mici intreprinzători în necaz continuă să se sinucidă din disperare. Partidele enunţă propunerile lor şi este un dialog între surzi.

Pentru a caută soluţii pentru această comedie a absurdului, Preşedintele Napolitano, luând parte la comemorarea unui exponent al vechiului PCI, a sugerat într-un mod destul de deschis o mare coaliţie intre PD şi PDL cu o eventuală garnitura a centriştilor lui Monti. Preşedinterle a reevocat politica „compromisului istoric” lansată în 1973 de secretarul comunist Enrico Berlinguer şi repede preluată de Aldo Moro. A lăudat curajul formarii, în 1976, primului guvern de „solidarietate naţională” (un monocolor creştin-democrat cu abţinerea a comuniştilor, socialiştilor, social-democraţilor, a repubicanilor şi liberalilor) şi, în 1978, după răpirea lui Moro de către brigazilor roşii, cu votul favorabil şi al acestor partide.

Este de înţeles dorinţa Presedintelui de a da un guvern ţării aşa cum este nostagia sa pentru ceea politica, fiind unul din suştinători cei mai aprigi ai acesteia. Dar situaţia politică şi istorică sunt diferite. Prea diferite pentru a o putea propune în anul de dizgraţie 2013. Nu făra dreptate în Italia cineva a scris că dacă atunci era vorba de un „compromis istoric” a-l propune din nou în zilele noaste ar fi un „comprimis anti-istoric”. In primis pentru miscărilor politice în joc: DC-ul şi PCI-ul erau mari partide populare, susținuţi de idealuri care mișcau munţi din loc. PDL-ul este un partid de plastic, proprietate exclusivă a cavalerului Silvio Berlusconi, gata pentru orice răsturnare le linie poitică care să aibă ca final interesul „stăpânului”; PD-ul care, în schimb, este încă o mişcare de oameni, este din păcate un partid fără indentitate, complet incapabil de un avânt ideal. Cât despre persoane, dacă Bersani faţă de Berlinguer este ca Muntele Alb în faţă Everestului, Berlusconi faţă de Moro cu greu ajunge la Zabresky Point. Şi asta datorită doar vicleniei sale.

Dacă este bine ca Bersani şi Berlusconi se întâlnescă pentru a discuta despre noul locuitor al Quirinale şi despre reformele instituţionale care privesc casa comuna, a forma un guvern împreună ar fi vătămător. Pentru ţară, în primul rând – care ar avea nevoie de o scimbare radicală de politică economică şi europeană – şi, probabil, şi pentru partidelor lor.

Nu este rău să amintim, mai ales PD-ului care continuă să se declare de centru-stânga, cum cu politică de „solidarietate naţională”, începuse parabola decrescătoare a defunctului PCI. La bun înţelegător...

1. În 18 aprilie 1948, la primele alegeri parlamentare după fascism, stânga a suferit prima sa mare infrângere: DC-ul a primit majoritatea absolută a voturile.

Giancarlo Bellini

O SEMNĂTURĂ PENTRU UNITATE

Mulţumim tovarăşilor Partidului Alianţa Socialistă din Cluj pentru că au avut bună voinţa de ne asculta. De a ne fi inţeles poziţia şi de a găzdui acest apel pe blogul lor.

Vă cerem ceva. Un lucru care nu costă nimic dar poate avea o valoare mare. Vă cerem o semnătură pentru a suştine naşterea formaţiunii politice ALTERNATIVA SOCIALISTĂ.

O cerem tovarăşilor altor forţe politice de stânga, simpatizanţilor lor, femeilor şi barbaţilor de stânga şi tuturor democraților.

Nu o cerem pentru a adăuga o altă siglă şi un alt simbol galaxiei acelor care se inspiră din socialism: o cerem pentru că dorim să milităm pentru unitatea lor. Pentru a nu se dispersa energiilor şi voturile noastre, şi să marşăluim împreună, uniţi, pentru a ne afirmă bunele noastre motive comune.

O ştim: în arhipelagul stângii sunt lucruri care ne despart. Subtilităţi doctrinare, diferite strategii şi, probabil, şi neinţelegeri personale. Dar avem un obiectiv mare şi comun: cel de a edifica o societate mai dreaptă în care bunuri fundamentale cum sunt munca, locuinţa, invătământul, sănătatea şi protecţia socială să fie drepturi de care cetăţenii să se bucure zilnic şi nu doar drepturi abstracte scrise într-o constituţie. Cu alte cuvinte: socialismul. Şi ceea ve ne uneşte este mult mai important decât ceea ce ne poate desparţi..

Dacă ne veţi suştine, acum cu semnătura voastra şi mai apoi cu adeziunea şi simpatia, vă promitem ca vom fi de neclintit şi neobosiţi în cautarea unitaţii. Ne naştem pentru a uni şi pentru a ne topi în marea stângii.

Toţi cei are doresc să adere la cererea noastă, care în orice caz nu implică nici o obligaţie, pot sa se adreseze tuturor sediilor PAS, per căruia ii mulţumim încă o dată pentru disponibilitate.

A. S.