DESPRE REGI, NOBILI, PIONI & LINGĂI

Premisa: nu am nimic personal cu dl. Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen. Nu mi-a ofensat mama, nu a umblat cu soţia mea, nu ţine, cred, cu vreo echipa de fotbal adversă. Chiar am respect pentru vârsta sa înaintata, îmi place figura sa aproape hieratica şi, ca persoana ghinionista, solidarizez cu el pentru cele ce i s-au întâmplat pe parcursul vieţii. Vrem să enumerăm câteva? Urcă pe tron încă de copil, apoi tatăl său se răzgândeşte şi cu palmă în fund îl dă jos restituindu-l naturalelor sale interese. Urcă din nou adolescent şi dă de un militar care îl marginalizează şi îl da la o parte de la orice decizie importantă. Apoi, cu puţin curaj şi pentru a conta ceva organizează o lovitura de stat dar, puţin mai târziu, noul regim îl împachetează şi îl trimite în exil, lucru care pentru un rege este mai rău decât să fie împuşcat sau decapitat.

Şi pe de altă parte, dacă privim Europa seculului trecut unde regii sau pretendenţii complici cu fascismul, laşi, curvarii şi, mai rău chiar cretini, nu au lipsit, el este intre cei care au făcut o figură bună.

L-am văzut şi auzit pe fostul suveran o singura dată cu ocazia unei onorificenţe oferită de universitatea Babeş-Bolyai şi, înconjurat de o serie de personalitaţi care-i cântau în strună, el mi s-a parut omul cu cel mai mare bun-simţ când a acceptat această onoare nu pentru propria persoană dar ca una acordata Ţarii.

Sunt republican deoarece nu pot înghiţi idea că o persoana – o oarecare persoană – poate fi şef de stat pentru toata viaţă, şi mai ales prin drept de naştere aşa cum nu pot suporta absurdul lanţ de titluri nobiliare, inutile şi pur parazitare pe care monarhie il trage după ea. (S-ar putea obiecta că, în alte forme, această nu foarte onorabilă categorie prosperă şi în republici. Şi este adevărat. Dar în acest caz nu i le-a dăruit nimeni. E vina noastră si î-am ales noi!).

Mare, deci, a fost stupoarea mea când, o sâmbata, în faţa unui televizor sintonizat pe canalul amiral al televiziunii de stat, finanţata de noi toti printr-un abonament care este ca o taxa, a apărut o emisiune (Ora Regelui) în care se facea propagandă vizitelor de lucru ale casei regale. Lucru de neconceput intr-o republica serioasă.

Pot să înţeleg că, în jurul lumii, pot să existe încă persoane care, din motive personale, continuă să fie ataşaţi de o instituţie deja anacronică şi în afara timpului, şi le respect. Lasaţi-ma totuşi să zic că între capetele încoronate, nobili asortaţi şi jocherii lingăi care populează tuburi catodice şi aule universitare eu contunui să prefer regii.

Cei din pachetul de cărţi, evident.