Istoric: Partidul Alianța Socialistă

- 28 ianuarie 1990, membrilor Comitetului Central al Partidului Comunist Român le este interzisă participarea la Plenara CC al PCR şi, implicit, în mod tacit, activitatea PCR este interzisă;

- 16 noiembrie 1990, fostul prim ministru al României, Ilie VERDEŢ, reuşeşte să înfiinţeze Partidul Socialist al Muncii – partid continuator al Partidului Comunist Român;

- 09 februarie 1992, Partidului Socialist al Muncii îi este interzisă participarea la alegerile locale;

- 27 septembrie 1992, Partidul Socialist al Muncii participă la alegerile parlamentare şi obţine un număr de 18 locuri (13 deputaţi şi 5 senatori);

- Începând cu 1993, începe acţiunea de dezbinare a Partidului Socialist al Muncii prin înfiinţarea a 7 noi partide socialiste [(Partidul Socialist Român (PSR), Partidul Muncitoresc Român (PMR), Partidul Socialist (PS), Partidul Socialist Muncitoresc Român (PSMR), Partidul Socialist al Renaşterii Naţionale (PSRN), Partidul Socialist Unit (PSU), Partidul Stânga Unită (PSU)];

- 21 martie 2001, Ilie VERDEŢ, fostul preşedinte al PSM, a decedat;

- 3 iunie 2003, noul preşedinte al PSM, Ion SASU, hotărăşte dizolvarea Partidului Socialist al Muncii, aceptând fuziunea prin comasarea a acestuia de către partidul de guvernământ, din acea perioadă, PSD;

- 23 august 2003, membrii PSM se reorganizează şi reînfiinţează partidul sub denumirea Partidul Alianţa Socialistă, lor alăturându-li-se şi foşti membri ai PS, PSMR sau PSRN;

- 26 ianuarie 2004, Tribunalul Bucureşti legalizează înfiinţarea Partidului Alianţa Socialistă;

- 5 mai 2004, Partidul Alianţa Socialistă devine membru fondator al Partidului Stânga Europeană;

- 8 aprilie 2008, Partidul Alianţa Socialistă comasează prin absorţie Partidul Stânga Unită, care era format din Partidul Socialist Unit (PSU) şi Partidul Muncitoresc Român (PMR);

- 3 iulie 2010, Congresul extraordinar al Partidului Alianţa Socialistă a hotărât schimbarea denumirii în Partidul Comunist Român. Instanţele de judecată româneşti au respins această hotărâre. Dosarul a fost înaintat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

- Partidul Alianţa Socialistă, cu excepţia alegerilor parlamentare din 2008 când s-a impus obligativitatea achitării unor taxe în vederea acceptării candidaturilor, a participat la toate alegerile locale, parlamentare, europarlamentare şi la prezidenţialele din 2009.

sâmbătă, 23 martie 2013

ITALIA DUPĂ VOT


Stăm rău: viitorul apropriat al Italiei în mâinile unui cabotin (Grillo) şi a unui bufon (Berlusconi). Nu o zic eu. A spus-o Peer Steinbrueck, candidatul cancelar al SPD pentru viitoarele alegeri germane. Poate domnul Steinbrueck nu a dat chiar gol, dar bară cu siguranţă, dacă stăm să ne gâmdim că cei doi dispun de 47,1% din voturile populare exprimate. Faptul că sunt incompatibili şi reprezintă populisme diferite îndepărtează pericolul unei alianţe între ei doi, dar rămâne faptul că, fără măcar unul din ei, niciun guvern cu garanţia stabilităţii nu ar putea fi înfăptuit.
Rezultatele din 24 şi 25 februarie sunt deja cunoscute în întreaga lume şi înmânează Italiei un Parlament dificil de guvernat, în care nici cea atât de sponsorizată sau temută (depinde din care parte o priveşti) alianţă între centru-stânga și centrul „montian” nu este suficientă pentru a da naştere şi speranţă de viaţă unui guvern.
Cum era uşor de prevăzut, coaliţia de centru-stânga a câștigat, chiar dacă cu 0,4% mai multe voturi decât coaliţia dreptei, premiul majoritar la Camera Deputaţiilor dar, tot cum era de prevăzut, la Senat nu există o majoritate fără consensul celor de la 5 Stele a lui Grillo sau al PDL-ului lui Berlusconi. Numerele, în concreta lor ariditate, justifica judecata social-democratului german.
Succesul lui Movimento 5 Stelle era într-un anumit fel prevăzut. Era ştiut faptul că mulţi alegători erau dezamăgiţi şi nemulţumiţi de partidele politice tradiţionale, dar nimeni nu s-ar fi gândit ca ar fi fost mai mult de un italian din patru (25,5%). Dar, în orice caz, nimeni ar fi putut imagina extraordinara recuperare a PDL-ului lui Berlusconi: bătrânul escroc are mai multe vieţi decât pisicile. Fiind vorba de interesele sale propri și probabil de libertatea sa personală (dacă nu ar fi avut un rezultat bun pentru el ar fi însemnat necazuri judiciare serioase) a luptat ca un leu. A ocupat orice spatiu posibil la televiziune și radio, a făcut promisiunile cele mai absurde. Faptul că a fost crezut de către 22,3% (rezultat la Senat) din alegatori ar trebui să fie obiectul unei cercetari psihiatrice mai mult decât politice, dar este o realitate.
Promisiuni în gol pe de parte, ceea ce a facut Berlusconi nu a facut liderul coaliției de centru stânga. Simțind poate victoria în buzunar, Bersani s-a limitat să pară ceea ce de fapt este: o persoana cu bun simț careia poți să-i încredințezi fără teamă viitorul. Acum se gasește în poziția incomodă a celui care fiind – chiar și pentru o,4% - lider al coaliției majorității relative, va fi probabil chemat să găsească soluțiile unei probleme greu de rezolvat: formarea unui guvern. Și nu va avea în spate nici colacul de salvare al unei stângi dispuse să dea o mână de ajutor: dezastruosul rezultat al Rivoluzione Civile (2,5%) lasă încă o dată stânga alternativă în afara Parlamentului.
După cum spunea Flaiano, situația este gravă dar nu serioasă și va avea mult de lucru președintele Napolitano să descurce ultimul ghem din cei șapte ani ai săi: dacă M5S-ul nu va vota nicio încredere și își păstrează dreptul de a decide votul parlamentarilor săi asupra singurelor legi, unica solutie cu o oarecare garanție de stabilitate ar putea fi o „Grosse Koalition” în sos italian care să includă centru-stânga, centru și centru-dreapta. Dar aceasta ar putea fi de nedigerat pentru alegatorii diferitelor coaliții, înarmați unii împotriva celorlalți și ar sfârși prin a duce apa la moara lui Grillo. Multe cărți în mâinile președintelui nu sunt, și toate tranzitorii: un guvern minoritar care caută voturi în Parlament, sau un nou guvern tehnocrat, sprijinit cu dinții stânși de toți, pentru a rezolva problemele cele mai urgente și să aprobe o nouă lege electorală. Se întrevăd noi alegeri? Probabil...

Giancarlo Bellini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu