Stăm rău: viitorul apropriat al Italiei în mâinile unui cabotin
(Grillo) şi a unui bufon (Berlusconi). Nu o zic eu. A spus-o Peer
Steinbrueck, candidatul cancelar al SPD pentru viitoarele alegeri
germane. Poate domnul Steinbrueck nu a dat chiar gol, dar bară cu
siguranţă, dacă stăm să ne gâmdim că cei doi dispun de 47,1%
din voturile populare exprimate. Faptul că sunt incompatibili şi
reprezintă populisme diferite îndepărtează pericolul unei alianţe
între ei doi, dar rămâne faptul că, fără măcar unul din ei,
niciun guvern cu garanţia stabilităţii nu ar putea fi înfăptuit.
Rezultatele din 24 şi 25 februarie sunt deja cunoscute în întreaga
lume şi înmânează Italiei un Parlament dificil de guvernat, în
care nici cea atât de sponsorizată sau temută (depinde din care
parte o priveşti) alianţă între centru-stânga și centrul
„montian” nu este suficientă pentru a da naştere şi speranţă
de viaţă unui guvern.
Cum era uşor de prevăzut, coaliţia de centru-stânga a câștigat,
chiar dacă cu 0,4% mai multe voturi decât coaliţia dreptei,
premiul majoritar la Camera Deputaţiilor dar, tot cum era de
prevăzut, la Senat nu există o majoritate fără consensul celor de
la 5 Stele a lui Grillo sau al PDL-ului lui Berlusconi. Numerele, în
concreta lor ariditate, justifica judecata social-democratului
german.
Succesul lui Movimento 5 Stelle era într-un anumit fel prevăzut.
Era ştiut faptul că mulţi alegători erau dezamăgiţi şi
nemulţumiţi de partidele politice tradiţionale, dar nimeni nu s-ar
fi gândit ca ar fi fost mai mult de un italian din patru (25,5%).
Dar, în orice caz, nimeni ar fi putut imagina extraordinara
recuperare a PDL-ului lui Berlusconi: bătrânul escroc are mai multe
vieţi decât pisicile. Fiind vorba de interesele
sale propri și probabil de
libertatea sa personală (dacă nu ar fi avut un rezultat bun pentru
el ar fi însemnat necazuri judiciare serioase) a luptat ca un leu. A
ocupat orice spatiu posibil la televiziune și radio, a făcut
promisiunile cele mai absurde. Faptul că a fost crezut de către
22,3% (rezultat la Senat) din alegatori ar trebui să fie obiectul
unei cercetari psihiatrice mai mult decât politice, dar este o
realitate.
Promisiuni în gol pe de parte, ceea ce a facut Berlusconi nu a
facut liderul coaliției de centru stânga. Simțind poate victoria
în buzunar, Bersani s-a limitat să pară ceea ce de fapt este: o
persoana cu bun simț careia poți să-i încredințezi fără teamă
viitorul. Acum se gasește în poziția incomodă a celui care fiind
– chiar și pentru o,4% - lider al coaliției majorității
relative, va fi probabil chemat să găsească soluțiile unei
probleme greu de rezolvat: formarea unui guvern. Și nu va avea în
spate nici colacul de salvare al unei stângi dispuse să dea o mână
de ajutor: dezastruosul rezultat al Rivoluzione Civile (2,5%) lasă
încă o dată stânga alternativă în afara Parlamentului.
După cum spunea Flaiano, situația este gravă dar nu serioasă și
va avea mult de lucru președintele Napolitano să descurce ultimul
ghem din cei șapte ani ai săi: dacă M5S-ul nu va vota nicio
încredere și își păstrează dreptul de a decide votul
parlamentarilor săi asupra singurelor legi, unica solutie cu o
oarecare garanție de stabilitate ar putea fi o „Grosse Koalition”
în sos italian care să includă centru-stânga, centru și
centru-dreapta. Dar aceasta ar putea fi de nedigerat pentru
alegatorii diferitelor coaliții, înarmați unii împotriva
celorlalți și ar sfârși prin a duce apa la moara lui Grillo.
Multe cărți în mâinile președintelui nu sunt, și toate
tranzitorii: un guvern minoritar care caută voturi în Parlament,
sau un nou guvern tehnocrat, sprijinit cu dinții stânși de toți,
pentru a rezolva problemele cele mai urgente și să aprobe o nouă
lege electorală. Se întrevăd noi alegeri? Probabil...
Giancarlo Bellini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu