Azi, ca orice 22 martie, este ziua care Natiunile Unite o
dedică apei și resurselor
hidrologice ale pamântului. O indirectă
invitație făcută
cetățenilor, primarilor și
guvernanților să reflecte asupra
acestui bun primar care devine din ce în ce mai
prețios. Pentru toți și
nu doar pentru acele zone unde existența, sau nu, a
unui simplu puț poate semnifica viața
sau mortea unei întregi comunități.
Începem noi cetățenii să ne gândim la micile atenții, pe
care de obicei nu le luăm în considerație, și care ar putea să
ne ajute să evităm risipa pe care o lăsăm să curgă zilnic din
robinetele chiuvetelor noastre.
Dar imediat după acest examen de conștiință cu care suntem
datori, trebuie să cerem socoteală primarilor orașelor noastre
despre risipa (considerată a fi 30%) datorată pierderilor rețelelor
hidrologice nereparate de secole. Să cerem socoteală despre
nereamenajarea teritorilor care prea des tranformă apa din factor de
viata în instrument de distrugere și moarte.
Să refectăm asupra poluării cursurilor de apa și otrăvirea
pânzelor freatice, consecințe ale unei societăți imorale care
pretinde profit cu orice preț și să scuturăm guvernanții care,
veseli și bucuroși, eliberează concesiuni centenare asupra
izvoarelor, dacă cumva nu le vând cu totul, la orice tip de
speculanți care fac propagandă în cer și pe pamânt consumului de
așa-zisele „ape minerale”, care poate nici minerale nu sunt.
Desigur, a imbutelia apa costă relativ puțin și renteaza mult
(studii internationale ne spun că plătim o sticlă de apă de o
suta de ori mai mult decât valoarea sa reală), și acesta este deja
strigător la cer.
Dar este și mai rău. Este goana – secondată de liberalii de
orice fel – pentru acapararea tututor resurselor hidrologice: de la
răcorosul parâias de munte, la lacuri, la bazinele râurilor.
Acești bandiți, adevărate pasări de pradă travestiți în
anomime societăți – indiferent de steagul sub care se prezintă –
stiu bine că în viitoarele decenii cine va deține resursele
hidrologice va fi stapânul lumii și va impune oamenilor și
guvernelor propria lui voință.
Privatizarea resurselor și ale rețelelor de distribuție a apei
este o manevră pe care popoarele trebuie să o impiedice cu hotărâre
și prin orice mijloace. Apa este un bun comun și nu poate tolera un
alt tip de proprietate decât cea publică.
Să reflectăm, oameni buni!
GCB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu