Culori pe hampă și funduri obosite

În Imperiul Roman, cursele de care creau agitație. De la afișarea diferitelor culori la spart capete, mergând până la revolta generală care era să-l coste tronul pe Iustinian. Așa cum se mai ciondănesc astăzi steliștii cu dinamoviștii, sau "medievalii" de la "U" (cu o parte a galeriei deseori xenofobă; mai ales în meciurile directe cu rivalii vișinii) cu feroviarii din Gruia (care au trecut de Evul Mediu prin procese de "aculturație", dar sunt pe la începuturile industrializării - adică mai capitaliști). Agitația asta a steagurilor mă face să întreb: este naționalismul un sport? Păi dacă da... am cam pierdut de ceva ani meciurile de pe teren propriu. Iar de aici apare resentimentul. O fetiță a afișat culorile României în Secuime în momentul în care aceștia doreau să perceapă doar trei culori, diferite de cele afișate de micuța curajoasă, sau inconștientă (de zarva "fascistoidă" care a urmat de ambele părți). Are acest drept! Dar putea să le afișeze tot anul, nu doar de 15 martie. Aia se numește provocare, cum tot provocari vedem și pe partea cealaltă, adică la secui. Fiecare își cere drepturile "istorice". Însă de aici la a "ostraciza" persoane este cale lungă. Ce să-i faci cu culorile astea. Poate ar fi mai bine să ne naștem cu toții daltoniști! Când privesc cele două popoare dunărene, văd două fetițe violate de globalizare, care certându-se pe chestiuni mondene nici nu ripostează la viol. Adică au meciul lor și nu văd rezultatele din campionat. Iar mâine, meciul este la Budapesta, pe stadionul Puskás Ferenc. În timp ce o să vă urâți fluturând steagurile, capitalul internațional vă va penetra dosurile fără să observați. Doar spectacolul vă va hipnotiza deajuns ca siluirea să continue neobservată.

C.N.