Istoric: Partidul Alianța Socialistă

- 28 ianuarie 1990, membrilor Comitetului Central al Partidului Comunist Român le este interzisă participarea la Plenara CC al PCR şi, implicit, în mod tacit, activitatea PCR este interzisă;

- 16 noiembrie 1990, fostul prim ministru al României, Ilie VERDEŢ, reuşeşte să înfiinţeze Partidul Socialist al Muncii – partid continuator al Partidului Comunist Român;

- 09 februarie 1992, Partidului Socialist al Muncii îi este interzisă participarea la alegerile locale;

- 27 septembrie 1992, Partidul Socialist al Muncii participă la alegerile parlamentare şi obţine un număr de 18 locuri (13 deputaţi şi 5 senatori);

- Începând cu 1993, începe acţiunea de dezbinare a Partidului Socialist al Muncii prin înfiinţarea a 7 noi partide socialiste [(Partidul Socialist Român (PSR), Partidul Muncitoresc Român (PMR), Partidul Socialist (PS), Partidul Socialist Muncitoresc Român (PSMR), Partidul Socialist al Renaşterii Naţionale (PSRN), Partidul Socialist Unit (PSU), Partidul Stânga Unită (PSU)];

- 21 martie 2001, Ilie VERDEŢ, fostul preşedinte al PSM, a decedat;

- 3 iunie 2003, noul preşedinte al PSM, Ion SASU, hotărăşte dizolvarea Partidului Socialist al Muncii, aceptând fuziunea prin comasarea a acestuia de către partidul de guvernământ, din acea perioadă, PSD;

- 23 august 2003, membrii PSM se reorganizează şi reînfiinţează partidul sub denumirea Partidul Alianţa Socialistă, lor alăturându-li-se şi foşti membri ai PS, PSMR sau PSRN;

- 26 ianuarie 2004, Tribunalul Bucureşti legalizează înfiinţarea Partidului Alianţa Socialistă;

- 5 mai 2004, Partidul Alianţa Socialistă devine membru fondator al Partidului Stânga Europeană;

- 8 aprilie 2008, Partidul Alianţa Socialistă comasează prin absorţie Partidul Stânga Unită, care era format din Partidul Socialist Unit (PSU) şi Partidul Muncitoresc Român (PMR);

- 3 iulie 2010, Congresul extraordinar al Partidului Alianţa Socialistă a hotărât schimbarea denumirii în Partidul Comunist Român. Instanţele de judecată româneşti au respins această hotărâre. Dosarul a fost înaintat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

- Partidul Alianţa Socialistă, cu excepţia alegerilor parlamentare din 2008 când s-a impus obligativitatea achitării unor taxe în vederea acceptării candidaturilor, a participat la toate alegerile locale, parlamentare, europarlamentare şi la prezidenţialele din 2009.

miercuri, 12 iunie 2013

EUROPA VIRTUALĂ


Personal mă simt european şi europenist. Dar această Europa nu-mi place. Câteodată mă întreb dacă acest tip de UE nu este mai bine să o pierdem decât să o găsim. Daca ar fi doar un fapt personal ar fi un lucru fără importanţă: pentru marile numere nu aş fi decât un grăunte de praf care hoinăreşte prin aer. Dar văd că am o companie bună şi că grăunţele nemulţumite au devenit aşa numeroase că au format un nor care acoperă o bună parte din cerul Uniunii. Şi aceasta, algizilor birocraţi de la Bruxelles şi guvernanţilor diverselor ţări, ar trebui să le pună câte un semn de întrebare.
Uniunea Europeană nu era la timpul său născută sprijinită de mari speranţe şi un amplu consens popular? Nu au legitimat cetăţenii săi existenţa sa votând în mod masiv primele parlamente de la Strabourg, care printre altele nu aveau atunci (dar lucrurile nu s-au schimbat prea mult) vreo putere efectivă? Şi atunci de ce atâta nemulţumire? Ne-am trezit într-o dimineaţă cu faţa la perete? Am înebunit dintr-o dată? Din ce cauză misterioasă stafia întunecată a nemulţumirii bântuie pe zidurile cetăţii europene? Simplu, pentru că zidurile sunt virtuale şi cetatea europeană nu există.
Prin aceste ziduri virtuale nu le-a fost greu rechinilor marii finanţe se penetrerze în sistemul economic al Uniunii inexistente, pentru a se îmbogăţi otrăvindu-l şi chemând la putere cele mai jalnice drepte ale ultimelor treizeci de ani. Care ascultătoare s-au închinat în faţa zeului ban, şi acesta virtual.
În zilele trecute BCE-ul ne-a informat că în eurozonă şomajul a ajuns cota nesustenabilă de 45,8%. Dar şi acestea sunt date virtuale, pentru că instituţiile de statistică a unor ţări corectează datele spunând că, de fapt şomeri sunt mai mulţi. Că există o armată de demoralizaţi care au renunţat în a mai căuta de muncă şi nu sunt înscrişi în listele celor care caută de lucru. Şi astea nu sunt cifre virtuale: sunt femei şi bărbaţi care trăiesc drama unei existenţe precare pentru că o dată cu criza economică, protecţia socială s-a redus. Şi nici democraţia nu se bucură de sănătate.
Toate acestea sunt fructul amar al poiticilor liberale, a egoismelor naţionale, dar şi a renunţării la proiectul unei federaţii europene care să fie cu adevărat o cetate de necucerit pentru bandiţii aducători de noi barbarii.
Este necesară ca politica – politica bună – să-şi reia rolul de conducere, să lase de o parte fricile şi să parieze pe o federalizare rapidă. Care să fie deschisă şi să tindă a deschide uşile până la graniţele sale geografice naturale.
Să alunge negustorii din templu şi să ne facă orgolioşi de a fi fiii şi cetăţenii „mamei Europa”.


Jaco

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu